Fata care citea in metrou – Christine Féret-Fleury

Titlu in romana: Fata care citea in metrou

Titlu in franceza: La fille qui lisait dans le métro

Autor: Christine Féret-Fleury

Apariție: 2017

Nota: 3/5

Încăperi ferecate

Aceasta carte are un nume extrem de fain si m-a atras din primul moment. Cred ca multe dintre cititoare se regasesc in personajul Juliettei. La fel ca aceasta, si eu merg zi de zi cu metroul catre serviciu, si profit de timpul petrecut in subteran pentru a citi. Si de cele mai multe ori incerc sa aflu care sunt titlurile in care ceilalti calatori se pierd, asta daca nu reusesc sa recunosc din prima cartile.

Juliette, personajul nostru principal, merge cu metroul din Paris, orasul minunat din Franta si cea mai mare placere a sa este sa vada ce citesc cei din jur: doamna mai in varsta, colectionarul de editii rare, studenta la matematica sau fata care plange la pagina 247.

Intr-o zi, femeia coboara cu doua statii mai devreme si acela este momentul  in care lucrurile se schimba radical. Juliette intra in lumea cartilor asa cum nu si-a imaginat ca o va face vreodata si va reusi sa-si schimbe viata si sa o schimbe si pe cea a celor din jur.

Romanul lui Christine Féret-Fleury are un iz suprarealist care nu convinge din prima si care initial m-a dezamagit, deoarece eu ma asteptam la altceva: am crezut ca va fi un roman plin de actiune, un thriller dar, cu fiecare pagina pe care o citeam m-am trezit intr-o lume a cartilor comparabila cu lumea creata de Carlos Ruiz Zafón dar mai putin slefuita, si dedicata mai mult adultilor si lumii interioare a acestora.

Este o carte scurta, care se citeste extrem de repede si care poate bucura sufletul fiecarui cititor avid, care viseaza zi de zi la o lume ca cea pe care o descopera Juliette atunci cand decide sa iasa din zona ei de confort si sa schimbe traiectoria urmata pana atunci. I-am dat doar 3 din 5 intrucat o consider o carte de moment, care te poate face sa visezi, dar care nu-ti lasa o impresie care sa te insoteasca mai mult timp si pentru ca am asteptat multe pagini ca ceva de impact sa se intample, si am cam ramas cu asteptatul.

Book haul si ce am mai citit Q4 2017

Nu puteam sa nu inchei runda de carti citite si carti cumparate sau primite de-a lungul fiecarui trimestru al anului, asa ca iata-ma cu ultimul articol pentru anul 2017. Cel pentru trimestrul trei il puteti citi aici.

Ce am citit:

In luna octombrie am terminat de citit monstruletul de El laberinto de los espíritus  de Carlos Ruiz Zafón, apoi am trecut la o carte pe care o aveam in biblioteca de ceva timp dar pe care nu apucasem sa o citesc: O mare de lacrimi de Ruta Sepetys. De altfel, m-am bucurat si de Casa spiritelor de Isabel Allende unde autoarea i-a ilustrat pe cei din familia ei. Cu mine in calatoria in Aranda de Duero a pleacat Domina de L.S. Hilton, al doilea volum al seriei Maestra, un thriller cu un personaj cel putin interesant.

In luna noiembrie, prima carte pe care am terminat-o de citit a fost Lista lui Schindler de Thomas Keneally, pe care am imprumutat-o de la o colega. Este o carte pe care o recomand tuturor. Aceasta a fost urmata de Madonele din Leningrad de Debra Dean si de Rosu ca sangele, primul volum al seriei Alb ca zapada de Salla Simukka.

O carte de care-mi era teama, pentru ca nu stiam exct la ce sa ma astept, desi auzisem pareri si pareri despre ea, a fost Jocul coroanei primul volum al seriei cu acelasi nume scrisa de Evelyn Skye. Este fermecatoare, atat atmosfera creata in Rusia cat si personajele principale. Am devenit dependenta de aceasta saga.

Am reusit sa termin si Omagiu Cataloniei de George Orwell, pe care am cautat-o indelung. Imi doream sa o citesc mai ales in contextul problemelor cu care s-a confruntat Catalonia incepand cu referendumul din octombrie si pentru ca ma leaga multe amintiri de aceasta zona.

Belgravia de Julian Fellowes, autorul Downton Abbey impreuna cu Fata care citea in metrou de Christine Feret-Fleury au incheiat luna noiembrie.

Luna decembrie a venit cu o provocare de care nu prea am reusit sa ma tin, dar macar am incercat. Destinul coroanei de Evelyn Skye este al doilea volum al seriei Jocul Coroanei si incheie minunat povestea. Am descoperit apoi o minunata serie Regina tinutului Tearling, al carei prim volum se numeste  Regina adevarata de Erika Johansen.

O alta carte pe care am cautat-o mult deoarece stocurile se epuizau foarte repede, este Locuri intunecatede Gillian Flynn. Este printre cele mai bune carti citite anul acesta. Au urmat Mas alla del invierno de Isabel Allende,  o carte la care m-a atras coperta si titlul dar pe care nu am mai apucat sa o cumpar in format fizic, asa ca am citit-o in format ebook. E cu totul altceva decat ceea ce credeam, dar a fost numai buna pentru zilele libere. Si inchei cu cea mai buna carte pe care am citit-o in intreg trimestrul, si poate in intreg anul: Barbati care urasc femeil de Stieg Larsson, primul volum al seriei Millenium.

Carti noi in biblioteca mea

Am cumparat mult mai putine carti decat in perioadele anterioare deoarece am incercat sa citesc cat mai mult din ceea ce aveam deja in biblioteca. In luna octombrie am cumparat primele doua carti din saga Alba ca zapada de Salla Simukka: Rosu ca sangele si Alb ca zapada si Maestrul si margareta de Mihail Bulgakov. Cartea lunii de la Libris: Domina de L.S. Hilton iar de la Madrid mi-am cumparat de Javier Sierra – La dama azul, de C.J. Sansom Herejia si de Gadea Fitera – Como arena entre tus dedos.

In luna noiembrie am primit de la Libris cartea Belgravia de Julian Fellowes. De asemenea am profitat de reducerile de Black Friday si am cumparat: Regina adevarata de Erika Johansen, Povesti de seara pentru fete rebele de Elena Favilli si de Francesca Cavallo, pe care mi-o dorem de cand a aparut (am vazut pe bookdepository ca a aparut si volumul 2), Se numea Sarah de Tatiana de Rosnay, Jocurile foamei de Suzanne Collins (toate cele 3 volume), Destinul coroanei de Evelyn Skye, pe care deja am citit-o pentru ca nu mai aveam rabdare, Locuri intunecate de Gillian Flynn (bifata de asemenea pe lista lecturilor din 2017) si Fata care citea in metrou de Christine Féret-Fleury pe care de asemenea am citit-o.

Nu puteam sa lipsesc nici de la Gaudeamus, de unde mi-am luat Agnes Grey de Anne Bronte in limba engleza si de la standul editurii ALL mi-am cumparat patru carti: Disparuti fara urma de Cecelia Ahern, Anticarul de Julian Sanchez, Glasul mortilor de Julian Sanchez si Vei fi acolo? de Guillaume Musso.

In aceeasi zi in care am vizitat Gaudeamus, am dat intamplator si peste o super oferta la Carrefour, de unde mi-am luat Oryx si Crake de Margaret Atwood si Ce-am pierdut in foc de Mariana Enriquez.

Luna cadourilor a fost extrem de speciala: am primit Simpatizantul de Viet Thanh Nguyen de la un cititor cu care-mi mai imprumut carti, secret santa mi-a daruit Castele de furie de Alessandro Baricco, Mos Nicolae a venit cu Atlas frumusetii de Mihaela Noroc si mi-am cumparat si Mica enciclopedie Lykke de Meik Wiking. Cei de la Libris mi-au oferit Ruta subterna de Colson Whitehead, pe care o citesc in prezent.

Ati citit vreuna dintre romanele mentionate? Ce carti ati gasit sub brad?

 

Ce vreau sa citesc toamna asta

Pentru ca toamna isi face simtita prezenta tot mai mult si si-a intins aripile asupra soarelui, m-a cuprins melancolia si m-am gandit ce as vrea sa citesc in acest anotimp care mie-mi place foarte mult. Am afirmat de nenumarate ori ca toamna ma simt in mediul meu, si ma gandesc la bauturi calde, aromate, miros de carti si ploaie.

Prima carte pe care m-am gandit sa o citesc in aceasta toamna, este Jane Eyre de Charlotte Brontë, pe care am si inceput-o acum cateva zile si am si trecut de jumatate deja. De asemenea, aceasta carte a fost aleasa cartea lunii septembrie in grupul de pe facebook Lorelei’s Book Club.

Urmatoarea carte pe care am inceput-o si pe care am gasit-o cu greu este, Omagiu Cataloniei de George Orwell, in care autorul este pus in postura de reporter, de la inceputul razboiului civil din Spania, in 1936 pana la jumatate anului 1937. Despre acest razboi am invatat in liceu, si-mi doresc sa vad si perspectiva acestui scriitor care-mi place atat de mult. In plus, de cand am aflat despre aceasta carte mi-am dorit-o, intrucat ma simt aproape de catalani de cand Girona mi-a fost casa timp de 3 ani.

Urmatoarea pe lista mea de lecturi este Viata e usoara, nu-ti face griji de Agnes Martin-Lugand, pe care vreau sa o citesc pentru a afla continuarea povestii protagonistei, Diane, si a cafenelei sale cu un nume atat de frumos.

Dat fiind ca a aparut si cel de-al treilea sezon al serialului Outlander, imi doresc sa citesc si cel de-al patrulea volum al seriei scrise de Diana Gabaldon (Drums of Autumn), pe care am abandonat-o putin. Trebuie sa recunosc ca mi-e teama ca ceva din al treilea sezon al serialului sa fie parte din cel de-al patrulea volum, si nu as vrea sa fiu luata prin surprindere.

Un foarte asteptat al doilea volum al seriei Trei coroane intunecate de Kendare Blake, cu numele One Dark Throne, se afla si el pe lista mea pentru aceasta toamna. Sunt extrem de narabdatoare sa aflu ce se va intampla cu cele trei surori, intrucat finalul primului volum m-a lasat cu sufletul la gura. 

Fata care citea in metrou de Christine Féret-Fleury este un titlu care mi-a atrat atentia de la prima vedere si abia astept sa il citesc, mai cu seama ca si eu sunt o fata care citeste la metrou.

Inchei aceasta lista cu Soapte de iubire de Jamie McGuire si Teresa Mummert, a carei descriere mi-a placut si care mi se pare potrivita pentru toamna mea.

Voi ce recomandari aveti pentru mine si ce vreti sa cititi toamna aceasta?