Revolta (#3 Jocurile foamei) – Suzanne Collins

Titlu in romana: Revolta

Titlu in engleza: Mockingjay

Autor: Suzanne Collins

Apariție: 24 august 2010

Preceded by: Jocurile foamei, Sfidarea

Nota: 5/5

Încăperi ferecate

Katniss a supraviețuit celei de-a doua ediții a Jocurilor foamei la care a participat și acum se află în districtul 13 alături de cei care au pus la cale nebunia la care am fost martori la finalul celui de-al doilea volum al seriei, și alături de familia ei. Supraviețuitorii districtului 12 se află și ei acolo și, în timp ce Katniss și Gale se reîntâlnesc, Peeta a fost capturat de către Capitoliu. Și nu este singurul care a căzut în mâinile tiranului Snow: iubita lui Finnick este și ea prizonieră.

Înapoi în districtul 13, Katniss nu mai este aceeași, iar rebelii vor să profite de pe urma ei și să o transforme pe gaița zeflemitoare în simbolul revoltei. Ea este singura care îi poate mobiliza pe oamenii din celelalte districte.

Dintre toate cele trei volume ale seriei, acesta este cel care mi-a plăcut cel mai puțin, poate și pentru că a fost cel mai crud: avem parte de o multime de lupte, iar pe răniți și morți îi vedem prin ochii protagonistei noastre. Chiar și așa, oamenii continuă să lupte, cu speranța că ai lor copii vor duce o viață mai bună decât cea pe care au dus-o ei până atunci.

Personajul meu preferat din această carte este Peeta, care-și menține loialitate față de persoana iubită și maturitatea, indiferent cât de multe lucruri sau persoane a pierdut. În același timp, deși Katniss a evoluat și ea mult, m-a deranjat de multe ori prin atitudinea ei. Finnick este un alt personaj care mi-a plăcut mult în acest volum, pe când Gale îmi este și mai antipatic decât înainte. Un alt personaj pe care l-am iubit a fost sora lui Katniss. Cred că merita să fie și mai mult prezentă în această poveste.

Revolta încheie o serie pe care o ador și care rămâne una dintre preferatele mele all time. Este reală, fantastică, plină de acțiune, cu personaje puternice. Iar Suzanne Collins ne-a oferit o poveste bună și reală, inspirată cred eu din fapte ce pot fi considerate reale, chiar dacă e împletită cu multe elemente fantasy. Elementele politice ne dau o grămadă de gândit și fără să vrem le comparăm cu ce vedem în jurul nostru.

Filmele sunt cel puțin la fel de bune ca și cărțile și vă recomand neapărat seria. Dar întâi cartea și apoi filmul. Totul are mai mult farmec așa.

Leave a Reply