Titlu in romana: Dupa-amiaza albastra
Titlu in engleza: The blue afternoon
Autor: William Boyd
Apariție: 25 Mai 1993
Nota: 3/5
In primul rand la aceasta carte m-a atras coperta care mi-a inspirat o zi frumoasa de toamna, caldura si am crezut ca va fi vorba despre o poveste de dragoste deosebita.
Mi-a placut mult inceputul, parea o poveste promitatoare si m-as fi asteptat ca povestea sa se centreze mai mult pe Kay. De fapt, a fost o poveste intr-o alta poveste. Prima, incepe cu viata arhitectei Kay, recent ramasa fara afacerea pe care o avea in parteneriat cu un prieten ce a tradat-o, descopera ca tatal ei nu este cine credea ea ca e, si are o relatie ciudata cu fostul ei sot.
Cand incepea sa ma prinda, toata situatia ramane in aer si totul se concentreaza pe viata tatalui ei. Salvador Carriscant este medic, fiul unui scotian si al unei filipineze. El traieste si munceste in Manila, la inceputul secolului XX si este casatorit dar nu este fericit. Salvador are parte de o poveste de dragoste frumoasa, atunci cand o cunoaste pe sotia unui colonel american, care la randu-i se indragosteste de el. Povestea lor este nedreapta fata de ceilalti si foarte periculoasa pentru cei doi.
Cel mai bun prieten al protagonistului are parte de un sfarsit tragiv dar plin de bucurie pentru sufletul sau, iar cand lucrurile pareau ca se vor aseza pentru cei doi amorezi, soarta lor ia o turnura neasteptata.
Categoric nu este o poveste clasica de dragoste cu final fericit si, cred ca este extrem de ciudat sa te afli in pozitia lui Kay, in intreaga istorie a vietii tatalui sau.
Cartea contine putina istorie, putina actiune politista si romantism. Unul din cele mai importante aspecte din intregul roman, in afara povestii de iubire, este modul in care Salvador vede medicina, si cat este el de diferit fata de colegii lui, care inca folosesc metode rudimentare pe pacienti, si chiar infricosatoare.
La fel ca si inceputul, si finalul este ciudat, neasteptat, si parca lasa cartea neterminata, parca lipseste ceva. Acesta este un stil pe care nu l-am prea intalnit si pe care nu am reusit sa il inteleg prea bine.
In schimb, mi-a placut foarte mult un fragment si mi l-am notat:
¨…in ceea ce ea facuse in noaptea aceea nu era cu nimic mai absurda decat oricare alta din inchipuirile de care ne slujim cu totii ca sa ne proptim inca un pic vietile noastre clatinande. […] Deci: ce sens au toate astea? Cu ce e mai buna dupa-amiaza asta albastra, aici si acum, pe terasa la care stam, prizonieri intre eternitatea ploii si cea a soarelui, tintuiti peste clipa?”
