Pasărea furtunii (#1 Războiul celor două roze) – Conn Iggulden

Titlu în română: Pasărea furtunii

Titlu în engleză: Stormbird

Autor: Conn Iggulden

Apariție: 10 octombrie 2013

Followed by: Treimea (Trinity), Bloodline, Ravenspur: Rise of the Tudors

Notă: 5/5

Încăperi ferecate

Acțiunea romanului Pasărea furtunii începe în 1437 când, după decesul lui Henric al V-lea, pe tronul Angliei urcă fiul acestuia, Henric al VI-lea. Din păcate sănătatea sa este șubredă iar acest lucru îl transformă într-un rege care nu poate conduce de unul singur, și are nevoie de suport. Teritoriile pe care Anglia le deține pe pământ francez sunt pe care să fie pierdute din cauza răzmerițelor despre care se tot zvonește că sunt pe cale să izbucnească.

În plus, Henric al VI-lea se căsătorește cu Margaret de Anjou și asta alimentează și mai mult ideea că poate Anglia nu va rezista presiunilor deși, căsătoria a fost plănuită tocmai pentru a întări poziția Angliei în Franța. Adolescenta franceză în vârstă de doar paisprezece ani devine regină și începe să aiba control și din ce în ce mai multă putere, devenind un stâlp extrem de puternic al casei Lancaster.

Pentru un roman care ilustrează istoria Angliei, are o scriere așa de lină și plăcuta încât o citești foarte repede, vrând să descoperi ce se va întâmpla pe mai departe. Inevitabil mă duce cu gandul la Urzeala tronurilor, iar asta probabil doar pentru că am citit o parte din seria lui George R.R. Martin înainte de a mă apuca de cartea lui Conn Iggulden, dar și datorită similitudinilor.

Povestea scrisă de Conn Iggulden nu se centrează doar pe regi și pe suspușii din regat, ci avem ocazia să urmărim și oameni de rând ale căror acțiuni au avut un efect sau altul asupra turnurii lucrurilor. Mi-a plăcut foarte mult acest roman și abia aștept să continui seria. Este un tot ce înglobează acțiune, istorie, personaje interesante, iar autorul te introduce în poveste prin scrierea sa magică.

Dacă vă plac romanele istorice, vă invit să încercați neapărat Pasărea furtunii, iar dacă ați citit-o, vă invit să îmi împărtășiți părerea voastră.

Ultimii martori – Svetlana Aleksievici

Titlu în română: Ultimii martori

Titlu în rusă: Последние свидетели: соло для детского голоса

Autor: Svetlana Aleksievici

Apariție: 1985

Notă: 5/5

Încăperi ferecate

Svetlana Aleksievici ne-a obișnuit cu opere covârșitoare, cu povești ale oamenilor ce au făcut parte, direct sau indirect, din atrocitățile pe care populația le-a pătimit, din dorința unor monștri de a controla lumea. Ultimii martori spune, de această dată, povestea unor copii a căror copilărie a fost trăită în timp de război, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

La fel ca și în alte cărți, protagoniștii sunt din Belarus, o țară care, din punctul meu de vedere, a fosdt lăsată mereu în umbră și despre care s-au ascuns lucruri. Și spun asta mergând de la cele două Războaie Mondiale, până la dezastrul de la Cernobâl.

Din păcate, lucrurile pe care le-au văzut și le-au trăit acești copii, nu au rămas în trecut, nu au rămas doar în copilăria lor, ci i-a urmărit toată viața și le-a marcat existența. Și este important ca noi, cei care trăim aceste vremuri pașnice și pline de confort, să cunoaștem cât de mult putem detaliile nenorocirilor acestora, petnru a încerca să evităm repetarea lor. Și de asemenea, să încercăm să înțelegem, pe cât posibil, ceea ce au trăit acești copii, deși aș putea afirma că acest lucru este imposibil.

Recomand această carte și toate celelalte cărți scrise de Svetlana Aleksievici tuturor: de la adolescenți la bunici. Cred că avem cu toții ce învăța! Nu vă feriți de astfel de lecturi chiar dacă sunt extrem de triste și vă vor întrista sufletul, poate. Dar nu trebuie să ignorăm trecutul și să ne prefacem că nimic din toate astea nu s-au întâmplat!

Fata cu toate darurile (#1 Fata cu toate darurile) – M. R. Carey

Titlu în română: Fata cu toate darurile

Titlu în engleză: The girl with all the gifts

Autor: M. R. Carey

Apariție: 14 ianuarie 2014

Notă: 3/5

Încăperi ferecate

Despre Fata cu toate darurile de M. R. Carey nu am citit mai nimic înainte să mă apuc de citit dar titlul îmi inspirase o cu totul altă idee despre ceea ce aș fi putut găsi în poveste. M-am lăsat dusă de val cu fiecare pagină și am descoperit-o pe Melanie, o fetiță care în fiecare zi așteaptă liniștită ca cineva să vină să o ducă în sala de clasă. În timp ce o țintuiesc cu pistolul, o persoană o leagă de scaunul cu rotile și apoi e condusă în locul unde o așteaptă o nouă zi de studiu. Fetița crede că fac asta penru că nu o plac și chiar de încearcă să glumească cu ei, spunând că nu îi mușcă, ei nu zâmbesc deloc.

Melanie e o fetiță extrem de inteligentă, care începe să își dea seama de cum stau lucrurile atât în ceea ce o privește, cât și cu privire la colegii ei de clasă. Își dă seama că e diferită de domnișoara Justineau, profesoara lor, de sergentul Parks, doctora Caldwell și ceilalți oameni care locuiesc în baza militară unde se află și Melanie. Copila se simte extrem de atașată de domnișoara Justineau, care se poartă extrem de frumos cu acești copii diferiți și periculoși.

Într-o zi, viața lui Melanie este pusă în pericol și de acolo se declanșează o luptă pe viață și pe moarte între toate ființele existente în baza militară și alte persoane care atacă respectivul loc. Iar vârful acestui război este pericolul care îi paște pe toți, care este dat de o ciupercă ce a atacat omenirea și a dus la îmbolnăvirea populației.

Întâmplarea face ca Melanie, domnișoara Justineau și sergentul Parks însoțit de un soldat, să scape împreună din inferul declanșat. De altfel, lor li se adaugă și doctora Caldwell. Cu toții au o anume destinație, dar aici intervine ceva de nu mi-a plăcut, și anume că nu ajung la final. Pe parcurs,, au parte de o serie de întâmplări care îi pun în pericol, și din păcate nu toâi vor supraviețui.

Îmi place mult legătura dintre domnișoara Justineau și Melanie, pentru că este o legătură sinceră și tandră. Și îmi place și de sergentul Parks deși rolul său este mai degrabă negativ și ar trebui să urât de cititori.

Nu mi-a plăcut turnura pe care au luat-o lucrurile la final, și asta a dus la nota de 3/5 stele pe Goodreads. Mă așteptam la un altfel de final, pe care poate îl voi regăsi în cea de-a doua carte din serie, numită Băiatul de pe pod. Am simțit că întreaga carte a fost ca un cerc în care s-a plecat din punctul A, s-a trecut pe lângă B și s-a ajuns tot la A și asta m-a făcut să mă întreb care a fost sensul tuturor aventurilor personajelor noastre.

De asemenea, am văzut filmul creat după carte care, așa cum mă așteptam are o mulțime de elemente diferite. Dar, dacă ar fi să îi acord și lui o notă, ar fi aceeași ca și în cazul cărții.

Biblioteca sufletelor (#3 Miss Peregrine) – Ransom Riggs

Titlu în engleză: Library of souls

Autor: Ransom Riggs

Apariție: 22 septembrie 2015

Preceded by: Căminul copiilor deosebiți, Orașul pustiu

Followed by: A map of days

Notă: 3/5

Încăperi ferecate

Biblioteca sufletelor este cel de-al treilea volum al seriei cu numele Miss Peregrine’s Peculiar Children (la noi au păstrat ca nume al seriei doar Miss Peregrine). Această serie a fost primită cu bucurie mare de cititori, dar i-a dezamăgit în mare parte, cel puțin din ce am mai văzut și auzit eu. În acest moment, Biblioteca sufletelor are o medie de 4.15/5 steluțe pe Goodreads, deținând astfel primul loc în funcție de note, dintre cele 3 volume ale seriei, traduse și la noi. În ultimul trimestru al al anului 2018 a fost publicat și cel de-al patrulea volum, numit A map of days.

În ceea ce mă privește, nu mă simt neapărat atașată de această serie scrisă de Ransom Riggs dar, mi-am dorit să o termin de citit. Și cel mai probabil o să cumpăr și volumul 4 atunci când va fi tradus în limba română.

Aveam ceva așteptări de la Biblioteca sufletelor pentru că, pe mine titlul acestei cărți chiar m-a făcut să mă gândesc la o bibliotecă propriu-zisă dar, lucrurile au cam mers pe un alt făgaș.

Jacob și prietenii lui duc o luptă contra-cronometru în încercarea de a salva pe Miss Peregrine, dar obstacolele din calea lor sunt din ce în ce mai mari și mai periculoase. Din fericire, băiatul își dezvoltă tot mai mult puterile, iar asta îi ajută să scape ca prin urechile acului de la un destin tragic.

De astfel, acestui grup de deosebiți i se adaugă personaje noi și împreună vor duce această bătălie până la final. Sunt ca o familie, cu bune și cu rele.

Un alt punct central al poveștii este și relația dintre Emma și Jacob. Dintre cei doi, Emma a fost mult mai ok, din punctul meu de vedere, pe când Jacob nu mi se pare că a evoluat foarte mult de la primul volum până acum, în afara acelor puteri pe care le descoperă și dezvoltă.

Vă invit să citiți această carte, dacă vreți să aflați dacă deosebiții reușesc să o salveze pe Miss Peregrine și ce decizie va lua Jacob cu privire la viața lui: va rămâne alături de deosebiți sau se va întoarce la părinții săi?

Ultima scăpare – Federico Axat

Titlu în spaniolă: La última salida

Autor: Federico Axat

Apariție: 13 martie 2016

Notă: 4/5

Încăperi ferecate

Ultima scăpare este un thriller psihologic interesant, care te face să ai și tu dubii cu privire la turnura pe care o iau lucrurile, întrucât nu este deloc previzibil.

Ted McKay este un bărbat căsătorit, cu doi copii și o slujbă foarte bine plătită. Are tot ce și-ar putea dori, dar ceea ce el vrea este să-și tragă un glonț în cap, întrucât a fost diagnosticat cu o tumoare cerebrală în fază terminală.

Chiar când e pe punctul de a apăsa pe trăgaci, este întrerupt de sonerie. La ușă se află Justin Lynch, un bărbat care îi face o propunere ieșită din comun: trebuie să ucidă altre două persoane: un criminal și un om bolnav de cancer care, la fel ca și Ted, își dorește să moară. În schimbul acestui lucru, Ted va fi ucis de altcineva și astfel, familia lui va fi scutită de suferința de a ști că el s-a sinucis.

Problema legată de acest plan este aceea că pe măsură ce lucrurile evoluează, unele momente sunt extrem de ciudate. Situațiile sunt extrem de alambicate, în stilul lui Federico Axat și abia spre finalul romanului se clarifică ușor, ușor.

Ultima scăpare este o carte care creează dependență și te face să îți dorești să treci pagină după pagină până îți deslușești misterul. Se citește destul de ușor și repede, chiar dacă este destul de lungă. De asemenea, este ceva mai diferită de alte thrillere pe care le-am citit. Nu este primul roman al lui Federico Axat pe care îl citesc și cu singuranță nu va fi ultimul, tocmai datorită stilului autorului cât și temelor originale pe care le abordează.