Casnica – Jill Alexander Essbaum

Titlu in română: Casnica

Titlu in germană: Hausfrau

Autor: Jill Alexander Essbaum

Apariție: 17 martie 2015

Nota: 4/5

Încăperi ferecate

Casnica este un roman care ne spune povestea Annei Benz, o soție cu o viață ce ar putea fi considerată perfectă. Are 3 copii, este căsătorită cu Bruno, pe care l-a urmat din America până în Dietlikon, un mic orășel aflat în apropierea orașului Zurich. Acesta este locul unde soțul său s-a născut și și-a petrecut copilăria, așa că pentru el nu a fost deloc greu să se adapteze din nou locului.

Însă pentru Anna lucrurile nu stau deloc bine. Deși locuiește acolo de mai mulți ani, nu a reușit să învețe limba și simte asta ca pe o barieră. Așa că își caută modalități de a scăpa de monotonia din viața ei: participă la ore de germană și are relații sexuale cu diverși bărbați pe care ii cunoaște în escapadele sale din căminul pe care îl are cu familia sa.

Acțiunea nu este una foarte complexă. Aflăm cum își petrece zilele protagonista noastră, vedem ce face, ce gândește și ce simte. Aflăm cum interacționează atât cu soțul ei cât și cu alte persoane.

În ciuda faptului că nu am nimic de a face  cu personajul Annei, am reușit să empatizez cu ea, să îi înțeleg starea și să înțeleg sentimentul de asfixiere în lumea în care trăiește. Și deși pare că luptă să iasă la suprafață, rareori reușește.

Cât despre soțul său, deși ne-am fi așteptat să fie conturat  ca un bărbat egoist și dur, găsim un personaj permisiv, care îi oferă libertate femeii de lângă el să facă absolut tot ce își dorește.

M-am simțit prinsă în această poveste și îmi doream mult de tot  să văd ce se întâmplă cu Anna până la final. Am fost suprinsă de  anumite lucruri pe care le-am aflat  despre ea pe parcursul lecturii.

Casnica este un roman ce spune o poveste  pe care am putea să o găsim și în viața de zi cu zi. Sunt 3 luni din viața unei femei pe care am putea să o regăsim în cineva apropiat sau în vecina de pe scară. Este o poveste de viață pe care trebuie să o citim pentru a înțelege mai bine anumite alegeri pe care oamenii le fac și pentru a învăța să fim mai permisivi în anumite privințe și astfel să judecăm mai puțin.

Iar pe final aș vrea să vă spun că dacă sunteti fani ai happyend-urilor, cel mai probabil nu vă va plăcea această carte. Pentru că, așa cum se întâmplă și în viața de zi cu zi, finalurile nu sunt întotdeauna perfecte.

Book haul si ce am mai citit Q3 2018

Odată cu toamna s-a încheiat și cel de-al treilea trimestru al anului 2018 și a sosit momentul să facem retrospectiva lunilor iulie, august și septembrie. Fără alte introduceri, o să trec direct la treabă.

Ce am citit

Luna iulie a început cu lectura unei cărți oferite de către Libris: Ura cu care lovești de Angie Thomas și a continuat cu o carte de la o autoare pe care o plac foarte mult: Care Santos și a ei Jumătate de viață. Au urmat Adunarea umbrelor, cel de-al doilea volum al seriei Culorile magiei, de V.E. Schwab și Trandafirul și hangerul de Renee Ahdieh, tot un al doilea volum al unei serii cu numele Urgia și zorile. Am încheiat luna cu Jocurile foamei, primul volum al seriei cu acelasi nume, de Suzanne Collins. Este o serie pe care am amânat mult timp să o citesc și-mi pare rău, pentru că a fost foarte faină.

În luna august am început cu Silozul.Începuturile de Hugh Howey, cel de-al doilea volum al seriei Silozul, o serie fascinantă. Am continuat cu cel de-al doilea volum al seriei Jocurile foamei, numit Sfidarea de Suzanne Collins, pentru că nu am putut să mă țin departe de serie prea mult timp. Următoarele două cărți citite au fost în cadrul unui maraton de 500 pagini in 3 zile și este vorba despre Caraval de Stephanie Garber, primul volum al seriei cu același nume și cel de-al doilea volum al seriei Miss Peregrine, Orașul pustiu de Ransom Riggs.

Am reușit să termin și cel de-al cincilea volum al seriei Outlander (Călătoarea), Crucea de foc de Diana Gabaldon, început în iulie și terminat la început de septembrie. Tot în prima lună de toamnă am citit Bibliotecara de la Auschwitz de Antonio G. Iturbe, tot o carte pe care îmi doream să o citesc de mult timp. Am continuat cu Coborârea de Tim Johnston și mai apoi cu prima mea carte în format audio: Leah of the Offbeat (seria Creekwood, volumul 2) de Becky Albertalli. Finalul de lună a fost extrem de productiv, așa că am citit: volumul 3 din Jocurile foamei, Revolta de Suzanne Collins, Asiatici bogați și ticniți de Kevin Kwan și Cum să opești timpulde Matt Haig, pe care tocmai l-am descoperit și-mi place mult de tot. Am încheiat cu Casnica de Jill Alexander Essbaum.

Cărți noi în biblioteca mea

Există două motive pentru care nu am mai cumpărat prea multe cărți noi pentru biblioteca mea: primul este acela că vreau să mai citesc din cărțile necitite pe care le am iar cel de-al doilea motiv este acela că nu voi putea sa-mi iau cărțile cu mine când voi pleca din țară, într-o lună două.

În luna iulie am primit de la Libris cartea Ura cu care lovești  de Angie Thomas și mi-am cumpărat Grădina speranței de Diane Ackerman, ce îmi atrăsese atenția de mai multe luni. Două persoane foarte drăguțe cu care fac adesea schimb de cărți, mi-au oferit Trandafirul și hangerul de Renee Ahdieh. Am făcut și o comandă la Emag, într-o zi cu reduceri și mi-am cumpărat: Cum să oprești timpul  de Matt Haig, Aleea cu licurici de Kristin Hannah, Vieți secrete de Tatiana de Rosnay și Homo deus Scurtă istorie a viitorului de Yuval Noah Harari. De asemenea, mi-am luat de la Antic ex libris 3 cărți: Endgame. Jocul final: Cheia cerului de James Frey și Nils Johnson-Shelton, Travelling to infinity de Jane Hawking (o carte despre Hawking) și  The dressmaker de Rosalie Ham, o carte cu o copertă superbă.

În august am primit tot de la Libris un thriller, Femeia de la fereastră  de A.J. Finn iar în septembrie, tot ei mi-au oferit Coborârea de Tim Johnston și Asiatici bogați și ticniți de Kevin Kwan.

Cam atât am avut să vă povestesc despre acest trimestru. Despre celelalte două trimestre puteți citi aici (Q1) și aici (Q2). Voi ce ați citit sau ce v-ați cumpărat în această perioadă?

11 carti pentru toamna asta

În urmă cu 2 luni spuneam în articolul despre lecturi de vară că nu am curaj încă să particip la un maraton de lectură, dar că mi-am făcut o listă cu diverse cărți pe care aș vrea sa le citesc. Vara s-a încheiat oficial de vreo două săptămâni, iar eu nu am reușit să citesc toate cărțile pe care mi le-am propus. Dar ținând cont de faptul că lista a fost făcută pe 21 iulie, cred că am facut o treabă bună.

Și pentru că din lista de 12 cărți, mi-au rămas patru necitite, am decis ca trei dintre ele să mearga mai departe în lista pentru toamnă. Este vorba despre:

  • Viață după viață de Kate Atkinson
  • Oryx și Crake de  Margaret Atwood
  • Sapiens de Yuval Noah Harari

Acestor trei cărți li se vor alătura următoarele:

  • Disecție de Han Kang. Ceea ce m-a făcut să cumpăr această carte a fost numele autoarei. Eu am mai citit și Vegetariana și mi-a plăcut foarte mult. Cred că Han Kang atinge subiecte diferite de ceea ce eu am citit până acum.
  • Regina albă de Philippa Gregory  se află de ceva timp în biblioteca mea dar am decis să o adaug pe listă pentru că am văzut serialul pe HBO și mi-a adus aminte de ce iubesc cărțile ce ating bucăți din istorie.
  • Ultimii martori de Svetlana Aleksievici se află și ea de ceva timp în bilbioteca mea și am decis să se afle printre lecturile de toamnă pentru că nu am mai citit de mult timp un roman al autoarei și pentru că mi se pare că se potrivește cu atmosfera cenușie a unei zile de toamnă târzie.
  • Casnica de Jill Alexander Essbaum este o achiziție recentă, al cărei titlu mă intrigă.
  • Grădina speranței de Diane Ackerman este și ea o achizite relativ recentă, care se afla pe lista mea de cumpărături de mult timp. Actiunea se petrece în timpul celui De-al Doilea Război Mondial și are legătura cu Holocaustul. Cred că este genul de carte pe care nu aș refuza să-l citesc niciodată.
  • Cum să oprești timpul de Matt Haig este o carte renumită zilele astea. Cred că succesul autorului, înregistrat cu o carte anterioară a contribuit la asta. Pe lângă sinopsul interesant.
  • Aleea cu licurici de Kristin Hannah îmi place și prin prisma titlului, cât și prin sinops. În plus, o altă carte a autoarei care mie mi-a plăcut, a fost Privighetoarea  și tind să cred că nici aceasta nu va fi mai prejos.
  • Vieți secrete de Tatiana de Rosnay este ultima dar nu cea din urmă carte de pe lista mea de lecturi pentru toamna asta. Din nou, am mai citit un alt roman al autoarei, Se numea Sarah, o carte incredibil de frumoasă, și am mari așteptări cu privire la Vieții secrete.

Voi ce aveți de gând să citiți toamna asta? Vă creați o listă, așa cum am făcut eu acum sau preferați să alegeți următoarea carte de citit după ce o terminați pe actuala?

Book haul si ce am mai citit Q2 2018

Pentru că luna iunie tocmai se încheie și odată cu ea se termină și trimestrul 2 al anului 2018, a sosit momentul pentru o nouă retrospectivă a cărților citite în acestă perioadă și a celor mai noi achiziții pentru biblioteca mea. Și dacă în articolul trecut spuneam că au predominat thrillerele, de această dată mai degrabă cărțile fantasy au fost mai multe.

Ce am citit

La început de primăvară cu greu am reuși să termin patru cărți deoarece am avut o perioadă aglomerată pe alte planuri și nu am prea avut poftă de citit. Dar pentru că eram curioasă să aflu ce s-a mai întâmplat cu Mare Barrow, am citit Colivia regelui, al treilea volum al seriei Regina Roșie de Victoria Aveyard.  A urmat Testamentul lui Abraham de Igor Bergles, roman care mi-a plăcut mai mult decât Biblia pierdută dar care mi s-a părut destul de lung. Tot o carte pe care îmi doream mult să o văd tradusă a fost Un tron întunecat de Kendare Blake, cea de-a doua carte a seriei Trei coroane întunecate. Am încheiat luna cu sfârșitul seriei Înainte să te cunosc de Jojo Moyes. Este vorba despre Eu, și totuși alta.

Luna mai a fost ceva mai productivă, cinci cărți fiind cele pe care am reușit să le încep și să le termin în florar. Întâi a fost vorba despre Șarpele din Essex de Sarah Perry, care s-a potrivit de minune grădinii unde am citit-o. A urmat Bookends de Jane Green, un ebook, pentru că îmi era dor de Kindle-ul meu. A treia carte a fost Simon și planul Homo Sapiens de Becky Albertalli pe care am citit-o imediat dupa ce am văzut filmul, pentru că îmi doream să descopăr diferențele dinte cele două. Am continuat cu Privighetoarea de Hannah Kristin, o carte ce m-a impresionat și am încheiat cu cel de-al doilea volum al Persepolis de Marjane Satrapi, acesta din urmă fiind primul meu roman grafic.

Luna iunie a început cu Afaris. Umbre pe Aora de Tudor George Ciubotaru, un SF/Fantasy care m-a uimit. Am mers mai departe alături de protagoniștii romanului Puterea de Naomi Alderman, o carte cu adevărat electrizantă. Trioul puternic al lunii cireșar a fost închis de Silozul de Hugh Howey, care este primul volum al seriei cu același nume. Am încheiat cu ceva simplu și lejer, Galerista de Wendy Holden și în prezent citesc Catedrala mării de Ildefonso Falcones.

Cărți noi în biblioteca mea

Am încercat să mă țin în continuarea de ideea de a nu mai cumpăra atât de multe cărți, mai cu seamă și pentru că nu mai am unde să le așez frumos, dar și pentru că imi doream să citesc ce mai am în bibliotecă. Să vedem dacă mi-a și reușit.

În luna aprilie am primit de la Libris Colivia regelui de Victoria Aveyard și am dat si o comandă, pe același site, ce a conținut recent apăruta carte Un tron întunecat de Kendare Blake și primul volum al seriei Instrumente mortale, Orașul oaselor de Cassandra Clare. Tot atunci mi-am comandar și de pe Elefant cartea Povești de seară pentru fete rebele vol 2 de Elena Favilli și Francesca Cavallo.

În luna mai, am primit de la Libris cartea Șarpele din Essex de Sarah Perry  și de la Epica, odată cu invitația la premiera filmului, cartea Simon și planul Homo Sapiens de Becky Albertalli. Iar cei de la Afaris World mi-au oferit primul volum al serie Afaris, numită Afaris. Umbre pe Aora și scrisă de Tudor George Ciubotaru.

La Bookfest, tentația a fost extrem de mare, și m-am întors de acolo cu: Disecție de Han Kang, Viață după viață de Kate Atkinson, Trei femei puternice de Marie NDiaye, Casnica de Jill Alexander Essbaum și Endgame. Jocul final: Convocarea de James Frey și Nils Johanson-Shetton. De la standul celor de la Litera am cumpărat cartea Economie. Idei fundamentale care face parte dintr-o serie numită Big Ideas simply Explained, carte pe care am dăruit-o prietenului meu, deci a ajuns tot in biblioteca noastră.

În luna iunie nu am cumpărat nimic, doar am primit de la Libris cartea Puterea de Naomi Alderman.

Se pare că nu m-am putut ține mult timp departe de cumpăraturi, deși rezultatul lunii iunie (cel puțin până acum) este unul bun, dar mă simt din ce în ce mai tentată.